Ora vrajitoarelor

Trezirea! Nu mai persista printre fumurile argintii si croieste-ti o noua infatisare din bucati de tifon svelte si uniforme, pictate in multe culori, cu multe atmosfere boeme travestite. Buzele nimfelor stravezii te-au jignit prin simplul sarut al mortii cu care au vrut sa te inzestreze, lasa-le sa te alinte prin ale lor magice dibuiri si intelesuri.

In palma ta este adunata, intr-o multime sufocanta si iritabila de picaturi...soarta...acel "destin" irefutabil de care se vorbeste inca de prin stramosi. Tovarase, am devenit sentimental, sunt abrupt, reneg aceste emotii, aceste macinari. Licarirea grandioasei minti danseaza printre umbrele aruncate de blocurile darapanate ce ne picteaza capitala, orasul, ceatatea, catunul de suflet. Arunca-te in ale lor brate, inchide ochii si nu te mai gandi la ce vrea sufletul. Indreapta-ti atentia spre noi...spre ei...spre acele siluete distincte ce ne prevad printre caracterele lor slabe...
gretoase...

Iubit martir, am disecat secolele pentru tine, am marcat orele, dar te las pe tine sa arunci pietrele, sa urli si sa disperi...eu m-am lepadat de aceste vicii...mi-am dat seama ca exista totusi ceva mult mai important, mult mai valoros....dar nu-ti voi spune tovarase si sti de ce? Pentru ca tu...da, tu trebuie sa-ti dai seama....eu doar ti-am dat un impuls...te-am impins gentil in masiva alcatuire a genelor...cerceteaza!

Cu respect,

Trotsky