Tolanit pe un colt de vara...

M-am oprit astazi in mijlocul amorului salbatic al catunului nostru cel de toate zilele si am privit singurul punct de reper al puritatii ce inca se mai poate vedea de pe tarana de beton armat pe care noi pasim grabiti.

Astazi am stat imbratisat ore intregi, gustand dulcele iubirii novice, inghitind din plin privirea lui, pierzandu-ma prin mireasma trecatoare a tacerii depline, crestate din cand in cand de cantece molipsitoare...m-am revarsat printre sifonarile atmosferei indecente la prima vedere, insa atat de bine incatusata in sentimente poate trecatoare ale dragostei, incat am fost inecat de mai multe ori in fiecare moment.

Nu a plouat azi... fata incinsa insa mi-am imaginat-o alintata de o sumedenie de picaturi de apa fragile, o revigorare inchipuita, insa bine venita. Veninul zilelor de vara m-au infasurat in al lor voal de tandrete sufocanta fara sa-mi dea un ragaz, m-au impins in el, m-au aruncat intr-un infern...un infern atat de dulce...se prevede al meu tandru purgatoriu...
Adora-ma doar pentru o singura sclipire, fara a te contorsiona in diferite simboluri pentru a gasi o logica, un adevar clar...fiindca nu exista...este totul o iluzie...

Trebuia sa fiu mai subtil?

Doi iubiti stateau imbratisati pe o banca la un colt de strada. Erau prea orbiti de astfel de sentimente demonice pentru a mai culege imaginile desolante ce se aruncau asupra lor, sfasiind cu ura, zgariindu-le pielea, nu simteau nimic...se aveau unul pe altul...

Poate inocenta mea, supunerea mea inconstienta sentimentelor umane este o trasatura josnica...un calvar fremator...sunt precum un prunc, precum un fir de nisip dispersat pe faleza ratacitoare, ca o hipnoza socialista...un eter prin de banalitati comode...

Stau tolanit pe un colt de vara...si iubesc...

Tot va spun sa va desprindeti, sa va aruncati cat mai departe de banal...insa aceste taifasuri emotionale sunt un dar al templului nostru fizic si sufletesc, este o era a virginitatii permanente... toti suntem o amagire apetisanta...o carafa de vin...un fum tandru de tigara...

Al vostru,

Trotsky

Ora vrajitoarelor

Trezirea! Nu mai persista printre fumurile argintii si croieste-ti o noua infatisare din bucati de tifon svelte si uniforme, pictate in multe culori, cu multe atmosfere boeme travestite. Buzele nimfelor stravezii te-au jignit prin simplul sarut al mortii cu care au vrut sa te inzestreze, lasa-le sa te alinte prin ale lor magice dibuiri si intelesuri.

In palma ta este adunata, intr-o multime sufocanta si iritabila de picaturi...soarta...acel "destin" irefutabil de care se vorbeste inca de prin stramosi. Tovarase, am devenit sentimental, sunt abrupt, reneg aceste emotii, aceste macinari. Licarirea grandioasei minti danseaza printre umbrele aruncate de blocurile darapanate ce ne picteaza capitala, orasul, ceatatea, catunul de suflet. Arunca-te in ale lor brate, inchide ochii si nu te mai gandi la ce vrea sufletul. Indreapta-ti atentia spre noi...spre ei...spre acele siluete distincte ce ne prevad printre caracterele lor slabe...
gretoase...

Iubit martir, am disecat secolele pentru tine, am marcat orele, dar te las pe tine sa arunci pietrele, sa urli si sa disperi...eu m-am lepadat de aceste vicii...mi-am dat seama ca exista totusi ceva mult mai important, mult mai valoros....dar nu-ti voi spune tovarase si sti de ce? Pentru ca tu...da, tu trebuie sa-ti dai seama....eu doar ti-am dat un impuls...te-am impins gentil in masiva alcatuire a genelor...cerceteaza!

Cu respect,

Trotsky

Dupa o pauza iar scriem pe blog,

Draga tovarase,

Mi s-a intamplat acum vreo trei zile sa ma trezesc in fata unei usi larg deschise catre exterior, scara blocului: intunecata ca s-au ars toate becurile in afara de unul si duhnind a pestele gatit de baba de la doi. Nu mai tin minte exact de ce am deschis usa, poate din cauza supradozei de tusine, calmante, sau chiar alcolul ( cam mult) din sange, dar important e faptul ca am reusit sa o tin deschisa. Lucru greu de executat de multi dintre locuitorii acestei tari, prea frumoasa ca sa fie locuita si innegrita de noi. Un fapt sigur e ca am stat cu usa aia deschisa destul de mult, si printre momentele in care nu ma gandeam la nimic ci doar priveam tavanul sau vreo musca ce strabatea balutrada neagra, imputita si plina de grasime provenita de pe mainile celorlalti locatari, amatori de parizer, salam victoria, sau bomba: branza de burduf (amatori de senzatii tari), am avut si momente in care totusi gandeam cat de cat, aici nu pun la indoiala faptul ca activitatea mea cerebrala a scazut fata de momentul delicat cu muscoiul de pe balustrada, dar in sinea mea realizam totusi ca gandeam, asta e important. Singurul gand pe care astazi mi-l aduc aminte aproape integragal este urmatorul : ce ar fi daca pe primul locatar pe care il zaresc coborand, urcand sau omorand muscoiul cu care stabilisem o legatura atat de intensa, il voi invita inauntrul apartamentului meu obtuz la un ceai sau halba de coca-cola®, iar dupa ce acesta patrunde in scorbura mea eu il voi incuia inauntru pe o perioada destul de lunga pentru musca de pe balustrada, si-l voi obliga sa traiasca ca mine macar pentru cateva clipe. Din pacate nu va trai ca mine, ci doar va analiza din punctul lui de vedere modul in care eu imi omor timpul, timp care tot ticaie si noi nu auzim acel ticait si tot nu realizam ca totul s-ar putea sfarsi intr-o clipa, nu din cauza vointei lui dumnezeu cum spun babele sau plictisitii de preoti, ci din cauza noastra, noi ne cream si sfarsim viata, doar nu credem ca noi ajungem sa o sfarsim, iar in schimb ne folosim de cea mai mare si veche scuza, destinul sau dumnezeu pentru a evita o trimitere directa la esecul nostru. Victima mea, cu care nu voi ma comunica din cauza actiunii mele, poate doar din priviri scurte si pline de teama, respectiv indiferenta va reusi sa scape din "lumea" mea, dar in afara de certitudinea faptului ca de acum in colo e mai sigur sa iei liftul va realiza ca nu este singurul om care isi traieste viata diferit de turma cum credea pana acuma, va ajunge la concluzia ca turma defapt nu exista.
O tragedie s-a petrecut in viata mea, musca a decedat din cauze inca necunoscute, dar din fericire am reusit sa descopar cadavrul neinsufletit si sa-i ofer un loc demn de personalitatea sa.
Acuma se odihneste intr-o cutie de chibrituri pe un atlas, langa mine. Rest in peace musca....

Draga tovarase,

Atunci cand privesti pe fereastra camerei tale, ceea ce vezi prin sticla chiar crezi ca exista? Oare sticla e doar un stimulent al imaginatiei noastre, iar ochii nostrii ne ajuta doar sa ne vedem pe noi insine, iar in rest, exteriorul e lasat la mana imaginatiei, implicit a sticlei? Crezi ca modul in care eu mi te imaginez pe tine e coerent, tine de vreun algoritm, o axioma, sau are vreo logica? Sau lasam totul pe mana hazardului, cunoscandu-ne doar printr-o conexiune ce ne depaseste in momentul de fata...din pacate. Cum reusesc doi oameni sa se indragosteasca doar din scrisori sau mailuri fara macar sa-si fii trimis poze unui altuia? Aceasta conexiune ce ne detasaza de restul fiintelor presupus vii ( majoritatea nici macar nu realizeaza ca traiesc, duc o viata dominata de reflexe, in care gandirea e doar un vis irealizabil) poate alege si cei mai indepartati oameni sa se "indragosteasca". In functie de orice om, modul in care acesta isi traieste clipele de dragoste variaza, niciodata conexiunea nu e aceeasi. In aceasta lume, narcisistul care sta si se priveste cu o placere desavarsita in oglinda o mare perioada de timp, e o simpla fiinta umana care a reusit sa realizeze cum aceasta sticla functioneaza (doar la suprafata), modificand imaginea in asa fel incat personajul din oglinda arata exact ca omul imaginat de narcisist. Restul oamenilor vad in oglinda, doar ceea ce oglinda vrea ca ei sa vada.
Un post inspirat de o serioasa lovitura de cap aplicata pe suprata plata a unui geam care nu a cedat si a rezistat impactului. Iti raman recunoscator....

TROTSKY.

Despre iubire...

Iubire...cuvant obscur, ambiguu, o motaiala primavaratica, fara sens, dezaxat. Iubirile portretizate de autori consacrati, poeti marginali, artisti cutremuratori, influenteaza percutarile si stereotipurile etern prezente in societatea noastra in continua expansiune. Legaturile bolnavicioase creionate de controversatul Nabokov, "Iubirea- o intalnire intre doua salive... Toate sentimentele isi trag absolutul din mizeria glandelor."...apogeul sentimentelor umane precum au fost creionate de Cioran, promovarea respingerii logicii in fata iubirii de catre Balzac ("Cu cat judeci mai mult, cu atat iubesti mai putin."), si reciproctiatea unei relatii si conexiuni amoroase precum a fost sublinata de Seneca ("Daca vrei sa fii iubit, iubeste!").

Pana la urma, la ce se refera iubirea? Este pur si simplu o impletire a primoridalitatii, a mediocritatii umane cu imaginatia? Daca este cu adevarat pur si simplu o manifestare creativa, cladita cu ajutorul eternelor posibilitati cognitive a elementului uman, nu suntem toti artisti? Ne prelingem cu totii printre sifonari anoste, trec ani, trec minute, trec secunde, iar noi ne ascundem in spatele unor cuvinte doar de dragul de a spune ca am iubit, ca iubim si ca acest lucru este etern.

Am parcurs atata timp, atatea veacuri, secole, fractiuni de secunde si morbide gradatii pentru a ajunge in aceasta despicatura, aceasta strada inchisa...iubirea a ajuns un model mediocru al manifestarii umane. Stanjenitor este ca am ajuns sa ne alegem modelele afective din cantecele de duzina, clonate si trase prin masina de tocat, de pe afise, filme de lunga durata cu doua actrite invaluite de sarmul prostesc si satiric al "doamnei" de mana a doua, de saruturi lungi si pasionale, plimbari la lumina lunii, cand de fapt probabil iubirea nu este mulsa in asemenea hal. De ce nu ne oprim, ne formatam, ca sa ne mentinem in tendinte cu evolutia tehnologica, si stergem toate cliseurile hollywoodiene de tragica degradare? Dragi tovarasi, amanti naivi, impietriti si atrofiati de greselile melodramatice umane, de ce nu ne rezumam la primitvele sentimente si in loc ne alaturam acestei armate de nefasti macinati? Iubitit! Iubiti cu adevarat materia, aura fiintelor ce va inconjoara, pielea fina ce se iveste de sub un material vaporos in toiul verii, iubiti micile daruri, tasaturi umane, in loc de texturi, de pixeli si role de film....iubiti intelectul...incercati...

Cu multa iubire,

Trotsky

Complexul lui Oedip

Voi vedeti ce vad si eu? Voi observati freamatele maligne si infioratoare a vastei intinderi ce se prelinge de sub noi, in care ne percutam existenta si ne deslusim "menirile"? Ati ajuns sa va picure sange impur pe varful limbii precum acidul? Nu va simtiti sufocati de toate mamele acestea surogate ce isi imping norocul pe piscurile nevrozelor cotidiene? Media transforma realitatea in S.F. ... dragul nostru Kafka, unde ai disparut? Totul s-a metamorfozat intr-un roman siropos de-al-de Sandra Brown, un amalgam infectat de vaporii mediocritatii si de standarde de maidan.

Mergand pe strazi, ce puteti deslusi printre lianele de nox si catacombele infloritoare ale creaturilor subterane? Eu vad un copil mofturos, o capusa insetata, viciata, o lipitoare melodramatica, ce traieste in lumina neoanelor. S-a lipit de mama noastra, de patrie, de matca naiva, inocenta si gingasa. Ne-am transformat intr-un "eu" impotent, ne sufocam reciproc prin ignoranta, scarba, monotonie, si indiferenta.

Sufar de egoism, sunt un calic, un insomniac sedat de dorinta, de ardoare. O vreau numai pentru mine, as vrea sa fie numai a mea. M-as abate de la poteca asta serpuitoare daca as sti ca are vreun rost...insa tot ce vreau este sa cad in bratele protectoare a provenientei mele, a Fuhrerului meu sentimental, a creatiei ce m-a impletit pe mine...a noastra tara...al meu stirb camarad...

Al vostru,

Trotsky

Introducere

Dragi tovarasi,

Cand a fost creat primul blog, cand va fi sters din carti ultimul blog? Intrebari fara raspuns pentru majoritatea, singurele in masura de a raspunde la aceste intrebari sunt ghicitoarele din ultimele pagini ale ziarului "Libertatea". Oricum, important e ca prin cezariana, astazi a fost nascut inca un blog, blog ce din pacate nu-si cunoaste mama sau macar unul din tati. Cu toate ca astazi se nasc incredibil de multe bloguri pe zi, vocea poporului, ce doreste sa fie transmisa de multe dintre ele, nu se face auzita, sau nici macar soptita de la un om la altul in strada, la magazinul din scara, nici macar in piata, locul unde au luat nastere toate conspiratiile, asasinatele celebre sau necunoscute, razboaiele inutile duse de mari puteri in scopuri musamalizate sau din pacate atat de evidente. Doresc sa transmit tuturor oamenilor cu potential macar de a citi acest post, sa o lase mai moale cu Counter-strike-ul, clipurile porno cu asiatice torturate, mancarea nesanatoasa ( aici stie tot poporul la ce ma refer), cartile S.F. idioate, manelele, muzica pop, disco,etc creata pe laptop, si sa realizeze de ce prapastie ne apropiem cu viteza luminii ( 300.000 km/s pentru prosti). Din pacate evolutia, progresul la romani inseamna defapt nimica, ci doar un mod jalnic,trist de a copia tot ce inseamna america ( america cu "a" mic). Va rog, calculati-va viata astfel incat pe zi sa aveti macar 1 minut in care sa va ganditi unde va indreptati, unde naiba va duce valul, unde dracu o sa fiti maine. Va cer sa tratati blogul acesta ca pe o lectura din care nimic nu va obliga sa credeti ce scriem/scriu aici.
P.S: daca dimineata va treziti cu un mort in pat e vina mesajului subliminal din acest post. be careful...

TROTSKY.