Draga tovarase,

Atunci cand privesti pe fereastra camerei tale, ceea ce vezi prin sticla chiar crezi ca exista? Oare sticla e doar un stimulent al imaginatiei noastre, iar ochii nostrii ne ajuta doar sa ne vedem pe noi insine, iar in rest, exteriorul e lasat la mana imaginatiei, implicit a sticlei? Crezi ca modul in care eu mi te imaginez pe tine e coerent, tine de vreun algoritm, o axioma, sau are vreo logica? Sau lasam totul pe mana hazardului, cunoscandu-ne doar printr-o conexiune ce ne depaseste in momentul de fata...din pacate. Cum reusesc doi oameni sa se indragosteasca doar din scrisori sau mailuri fara macar sa-si fii trimis poze unui altuia? Aceasta conexiune ce ne detasaza de restul fiintelor presupus vii ( majoritatea nici macar nu realizeaza ca traiesc, duc o viata dominata de reflexe, in care gandirea e doar un vis irealizabil) poate alege si cei mai indepartati oameni sa se "indragosteasca". In functie de orice om, modul in care acesta isi traieste clipele de dragoste variaza, niciodata conexiunea nu e aceeasi. In aceasta lume, narcisistul care sta si se priveste cu o placere desavarsita in oglinda o mare perioada de timp, e o simpla fiinta umana care a reusit sa realizeze cum aceasta sticla functioneaza (doar la suprafata), modificand imaginea in asa fel incat personajul din oglinda arata exact ca omul imaginat de narcisist. Restul oamenilor vad in oglinda, doar ceea ce oglinda vrea ca ei sa vada.
Un post inspirat de o serioasa lovitura de cap aplicata pe suprata plata a unui geam care nu a cedat si a rezistat impactului. Iti raman recunoscator....

TROTSKY.